Vă invităm într-o croazieră fascinantă către câteva destinaţii turistice cu plaje magnifice, nisip alb şi vegetație luxuriantă, cu locuri exotice foarte puţin populate, oameni foarte prietenoşi, palmieri, iguane, muzică şi mâncăruri specifice. Insulele rupte parcă din rai, sunt presărate cu numeroase monumente istorice şi culturale, care vorbesc despre istoria tumultoasă a regiunii. Vă așteaptă o aventură plină de farmec şi culoare în cele mai frumoase insule ale Antilelor Olandeze la bordul elegantului vas de croazieră Rhapsody of the Seas, care aparţine companiei de croazieră Royal Caribbean.
Croazieră de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Panama – Columbia – Curacao – Bonaire – Aruba
Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre Croaziera în Panama – Columbia – Curacao – Bonaire – Aruba
Info insotitor: român şi ghizi locali
Obiective natura: Parcul Naţional Gamboa, Râul Chagres, Canalul Panama, Laguna Gote Meer, Parcul Național din Oranjestad, Lacul Miraflores, Marina Flamenco, Amador Causeway, Insulele Causeway
Obiective arta: Panama City: Ruinele vechiului oraş Panama La Vieja, Zona „Casco Antiguo”, Piaţa Franceză, Biserica în care se află Altarul de Aur, Cartagena: Centrul vechi, Turnul cu Ceas, Cartierele San Diego, Getsemani şi La Matuna, Piața Trinidad, Biserica Iglesia de San Pedro Claver, centrul orașului Kralendijk, Oranjestad: Capela Alto Vista, Fortul Zoutman, Muzeul de Istorie
Obiective traditii: Comunitatea locală Embera, cabanele cu stucaturi care au fost locuite de muncitorii în saline
Obiective distractii: Ecluza Miraflores, navigare cu bărci tradiționale pe Râul Chagres, navigare cu șalupa prin Canalul Panama, piscine, jacuzzi, centru de fitness, saună, cazino, restaurante, artere comerciale şi numeroase baruri, spectacole de teatru, animaţie, muzică live şi bineînţeles, discotecă pe vasul de croazieră, stolurile de păsări flamingo în Laguna Gote Meer, plajă la piscina de pe vasul de croazieră, participare la diversele programe de animaţie şi divertisment pe vasul de croazieră, cină la un restaurant tradiţional însoţită de un spectacol folcloric cu muzică şi dansuri panameze, Croazieră pe Canalul Panama, Ecluza Pedro Miguel
Info tarif:
TARIF I: 2980 EURO / loc în cabină interioară TARIF I: 2790 EURO / loc în cabină interioară
TARIF II: 3270 EURO / loc în cabină cu hublou TARIF II: 3150 EURO / loc în cabină cu hublou
TARIF III: 3540 EURO / loc în cabină cu junior suite TARIF III: 3390 EURO / loc în cabină cu junior suite
tarife cu toate taxele incluse, valabile pentru un grup minim de 20 turiști; pentru un grup mai mic de turiști, tariful se va recalcula
Nr minim de turisti: 20
Ghizi: Însotitor al Agentiei noastre
Ghizi locali
Mese: Mic dejun: 3
Pensiune completă: 7
PROGRAMZiua 1. București – Istanbul – Panama City- Cazare: Hotel Evenia 5* (sau similar 5*)
- Transport: Avion
- Descriere: Întâlnire cu însoţitorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 08:00 (în faţa biroului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 1044 (10:10 / 12:35) de unde se va pleca spre Panama City cu zborul TK 903 (14:00 / 20:15). După sosire, transfer şi cazare în Panama City la Hotel Evenia 5* (sau similar 5*).
Ziua 2. Panama City- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Evenia 5* (sau similar 5*)
- Obiective: Ruinele vechiului oraş Panama La Vieja
Zona „Casco Antiguo”
Piaţa Franceză
Biserica în care se află Altarul de Aur
Ecluza Miraflores
- Descriere: Mic dejun. Tur panoramic al oraşului Panama City, cel mai mare oraş al ţării, cu peste 1 milion de locuitori, oraş modern, situat de-a lungul Coastei Pacificului, un amestec între Spania veche şi America de astăzi, oraş aflat în plină ascensiune, supranumit Dubaiul Americii Latine. Din anul 1999, când Panama a câștigat controlul total asupra canalului care face legatura între Atlantic şi Pacific, ţara şi-a pus speranţele în turism şi în investiţiile internaţionale. Vom vedea ruinele vechiului oraş Panama La Vieja, după care vom explora zona „Casco Antiguo”, listată în Patrimoniul Mondial UNESCO, care păstrează clădiri din anul 1673, renovate impecabil cu ocazia celebrării Centenarului Canalului Panama. Vom admira clădirile cu arhitectură colonială mixtă, spaniolă, italiană şi franceză, biserici și monumente, care crează o atmosferă elegantă de care ne vom bucura în timpul turului. Ne vom opri în Piaţa Franceză și vom putea intra în biserica în care se află Altarul de Aur, care a supraviețuit distrugerii piratului Morgan. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre spectaculoasa ecluză Miraflores având posibilitatea de a admira spectacolul oferit de marile vase ce traversează Canalul Panama. Vom vizita cele 4 etaje care ne vor transpune în timp, în urmă cu peste 100 de ani, când a început construcţia acestei minuni inginerești. Cazare în Panama City la Hotel Evenia 5* (sau similar 5*).
Ziua 3. Panama City- Masa: Mic dejun
- Cazare: Hotel Evenia 5* (sau similar 5*)
- Optionale: Parcul Naţional Gamboa
Comunitatea locală Embera
Navigare cu bărci tradiționale pe Râul Chagres
Navigare cu șalupa prin Canalul Panama
- Descriere: Mic dejun. Timp liber pentru vizite individuale și cumpărături sau excursie opțională pentru a descoperi Parcul Naţional Gamboa și comunitatea locală Embera. Vă veți deplasa cu mașina pănă la locul unde vă veți îmbarca în bărcile tradiționale cu care veți naviga pe Râul Chagres, ocazie cu care veți putea admira fauna și flora tipice zonei. Vă veți bucura de liniștea deplină a pădurii, tulburată uneori de sunetele păsărilor și animalelor ce populează arealul. Veți continua cu explorarea satului indigenilor Embera, avâd ocazia de a intercaționa cu aceștia și de a vă bucura de un spectacol traditional, precum și să achiziționati obiecte create de ei. Vă veți îmbarca apoi în șalupa care vă va duce prin Canalul Panama având posibilitatea de a vedea de aproape imensele ambarcațiuni ce îl tranzitează. Cazare în Panama City la Hotel Evenia 5* (sau similar 5*).
Ziua 4. Panama City – Colon – îmbarcare pe vasul de croazieră Rhapsody of the Seas- Masa: Mic dejun, dejun, cină
- Cazare: Vas de croazieră
- Obiective: Îmbarcare pe vasul de croazieră
- Descriere: Mic dejun. Transfer la portul din Colon pentru îmbarcarea pe vasul de croazieră Rhapsody of the Seas. După formalităţile portuare de predare a bagajelor, control pașapoarte, preluare carduri pentru cabine, ne vom îmbarca pe vas, care va ridica ancora la ora 18:00, îndreptându-se spre Cartagena. Dejun, cină şi cazare la bordul vasului.
Ziua 5. Cartagena- Masa: Pensiune completă
- Cazare: Vas de croazieră
- Transport: Vas de croazieră
- Optionale: Centrul vechi
Turnul cu Ceas
Cartierele San Diego, Getsemani şi La Matuna
Piața Trinidad
Biserica Iglesia de San Pedro Claver
- Descriere: Vasul va ajunge la ora 10:00 în Cartagena, cel mai frumos oraş al Columbiei, unul dintre primele sanctuare ale sclavilor eliberaţi din America, drept pentru care populația acestui oraş, este un amestec de culturi şi etnii. Localizat pe coasta de Nord a Columbiei, în Marea Caraibilor, Cartagena este unul dintre cele mai vizitate oraşe din această ţară, a cărui principală atracție este Oraşul Vechi, în jurul căruia străjuiesc zidurile acestuia. Pe lângă Turnul cu Ceas se intră prin principala intrare în orașul vechi care include cartiere precum San Diego, Getsemani şi La Matuna, însă cea mai veche parte a Cartagenei este Piața Trinidad, în Getsemani. Forturile acestui oraș vechi de aprox. 500 de ani, neafectate de trecerea timpului, reprezintă un exemplu admirabil al arhitecturii coloniale spaniole, atât prin clădirile civile, cât şi prin cele militare. Impunătoare, construcţiile neînfrânte de veacurile care au trecut peste ele, sunt moştenirea lăsată de exploratorii spanioli veniţi aici începând cu sec. al XVI-lea. La fel de impresionante sunt bisericile sau catedralele maiestuoase, precum Iglesia de San Pedro Claver situată în piața cu același nume, care datează din anul 1580. Opțional, puteţi participa la excursiile achiziționate de pe vasul de croazieră, sau veți putea explora orașul singuri. Vasul de croazieră va părăsi portul la ora 18:00. Pensiune completă şi cazare la bordul vasului.
Ziua 6. Navigare- Masa: Pensiune completă
- Cazare: Vas de croazieră
- Optionale: Piscine, jacuzzi, centru de fitness, saună, cazino, restaurante, artere comerciale şi numeroase baruri, spectacole de teatru, animaţie, muzică live şi bineînţeles, discotecă pe vasul de croazieră
- Descriere: În această zi de navigare, ne vom putea familiariza cu facilităţile vaporului de lux: piscine, jacuzzi, centru de fitness, saună, cazino, restaurante, artere comerciale şi numeroase baruri. Seara vom asista la spectacole de teatru, animaţie, muzică live şi bineînţeles, discotecă. Pensiune completă şi cazare la bordul vasului.
Ziua 7. Willemstad (Curacao)- Masa: Pensiune completă
- Cazare: Vas de croazieră
- Transport: Vas de croazieră
- Optionale: Explorarea orașului Willemstad
- Descriere: Vasul va ajunge la ora 08:00 în Curacao, cea mai mare insulă din Antilele Olandeze, situată în partea de sud a Mării Caraibilor, fiind şi cea mai populată din grupul celor trei insule „ABC”: Aruba, Bonaire și Curacao, cu reşedinţa la Willemstad. Cu ocazia excursiilor opționale ce pot fi achiziționate de pe vas veți putea observa un amestec de naţionalităţi, majoritatea fiind constituită din descendenții africani. Influenţele africane sunt evidente în limba papiamentu, utilizată cu secole în urmă pentru a crea legături între sclavi şi proprietari. Ritualurile Tambu păstrează de asemenea pregnante influenţele africane alcătuite din ritmurile cu care sclavii îşi exprimau durerea şi furia, prin cântec, muzică şi dans, mâncare, religie şi spiritualitate. Capitala Willemstad care între anii 1684 şi 1861 a fost o cetate fortificată cu importanţă strategică, se remarcă prin casele în stil olandez vopsite în culori pastelate şi o mulţime de alte stiluri arhitecturale, inclusiv case cunucu (după colibele de lut în stil african) şi case ţărăneşti acoperite cu stuf. Oraşul se află pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, fiind unul dintre cele mai bune centre comerciale din Caraibe. Persoanele care nu doresc să participe la una dintre excursiile achiziționate de pe vas, se pot bucura de toate facilităţile oferite de luxoasa navă. Vasul de croazieră va ridica ancora la ora 18:00. Pensiune completă și cazare la bordul vasului.
Ziua 8. Kralendijk (Bonaire)- Masa: Pensiune completă
- Cazare: Vas de croazieră
- Transport: Vas de croazieră
- Descriere: La ora 08:00 vasul va ancora în Kralendijk, capitala insulei Bonaire. Insula este un mic paradis ce aparţine de Antilele Olandeze (împreună cu Aruba şi Curacao), numele său provenind din cuvântul „Bonay” - o variantă băştinaşă care în traducere ar însemna „aer plăcut”. Bonaire este cea mai „eco-friendly” insulă, având ca prioritate protejarea infrastructurii fragile a coralului. Parcul marin întemeiat în anul 1079 a ajutat la păstrarea plajelor sălbatice şi a apelor sigure. Opţional, puteţi participa la excursiile achiziționate de pe vasul de croazieră, prilej cu care veți putea admira stolurile de păsări flamingo în Laguna Gote Meer, precum şi cabanele cu stucaturi care au fost odată locuite de muncitorii în saline, până la abolirea sclaviei în anul 1863. De asemenea, veți putea vizita individual centrul orașului care se află în apropierea portului. La ora 18:00 vasul va ridica ancora. Pensiune completă și cazare la bord.
Ziua 9. Oranjestad (Aruba)- Masa: Pensiune completă
- Cazare: Vas de croazieră
- Transport: Vas de croazieră
- Optionale: Explorarea orașului Oranjestad:
Parcul Național
Capela Alto Vista
Fortul Zoutman
Muzeul de Istorie
- Descriere: Vasul va ajunge la ora 08:00 în portul din Oranjestad, capitala insulei Aruba, o insulă superbă situată lângă coasta Venezuelei. Aruba este un paradis perfect care se poate mândri cu unele dintre cele mai bune plaje din toată zona Caraibelor. Deşi s-a separat de Olanda în anul 1986, şeful statului în Aruba este încă monarhul olandez. Aruba nu înseamnă doar plajă, apă şi soare, deoarece în Parcul Național se pot admira păsări flamingo, se pot explora peşteri cu picturi rupestre antice, se poate admira flora deșertică şi fenomene naturale uimitoare. O altă imagine iconică pentru Aruba este şi cea a Capelei Alto Vista de pe coasta de nord, care are un altar vechi de 100 de ani din stejar şi este pictată în galben aprins. Un alt obiectiv pe care orice turist pasionat de istorie îşi dorește să îl aibă în portofoliu este Fortul Zoutman, cea mai veche clădire din Aruba care datează din anul 1796, ce adăposteşte Muzeul de Istorie. Opţional, puteţi participa la excursiile organizate de compania de croazieră, sau puteți vizita singuri orașul. Pentru cei care nu doresc să coboare de pe vas, aceştia se pot bucura de toate facilităţile oferite de navă. În jurul orei 18:00 vasul de croazieră va părăsi portul. Pensiune completă și cazare la bord.
Ziua 10. Navigare- Masa: Pensiune completă
- Cazare: Vas de croazieră
- Optionale: Plajă la piscina de pe vasul de croazieră
Participare la diversele programe de animaţie şi divertisment pe vasul de croazieră
- Descriere: Zi de navigare, în care ne vom putea bucura de soare pe puntea vaporului, de minunatele culori oferite de întinderile oceanului caraibian, de plajă la piscină, sau vom putea participa la diversele programe de animaţie şi divertisment. La bordul unui vas de croazieră, mai ales sub briza caldă a oceanului, nu veți avea cum să vă plictisiţi niciodată! Pensiune completă şi cazare la bordul vasului.
Ziua 11. Colon – Panama City- Masa: Mic dejun
- Obiective: Debarcare de pe vasul de croazieră
- Optionale: Cină la un restaurant tradiţional însoţită de un spectacol folcloric cu muzică şi dansuri panameze
- Descriere: Mic dejun. În această dimineață vom debarca de pe vasul de croazieră și vom fi transferați pentru cazare la Hotelul Evenia 5* (sau similar 5*). Timp liber pentru cumpărături și pentru vizite individuale. Opţional, cină la un restaurant tradiţional însoţită de un spectacol folcloric cu muzică şi dansuri panameze.
Ziua 12. Panama City – Istanbul- Masa: Mic dejun
- Transport: Avion
- Optionale: Croazieră pe Canalul Panama:
Ecluza Pedro Miguel
Lacul Miraflores
Ecluza Miraflores
Marina Flamenco
Amador Causeway
Insulele Causeway
- Descriere: Mic dejun. Timp liber la dispoziţie până la ora transferului la aeroport. Camerele sunt disponibile până la ora 12:00 (există posibilitatea de a rezerva, local, camera pentru „late check-out”, contra cost). Opțional posibilitate de tranzita Canalul Panama, element de legătură a două oceane, care separă totodată continentele. Transfer în oraşul Gamboa, de unde vă veți îmbarca pentru croaziera pe canal. Călătoria va începe din locul în care Râul Chagres se varsă în Canalul Panama, după care va urma una dintre cele mai spectaculoase porţiuni, aceea în care veți observa pe o lungime de aprox. 13,7 km complexitatea lucrării inginereşti şi lucrările continue de prevenire a alunecărilor de teren. Canalul este în proces de extindere, astfel încât excursia va fi plină de elemente inedite. Vasul îşi va continua navigarea intrând în ecluza Pedro Miguel, unde va fi coborât 9 m, după care va pătrunde în Lacul Miraflores, un mic lac artificial care desparte cele două ecluze din zona Pacificului. Odată intrat în ecluza Miraflores, vasul va fi coborât 18 m în două etape, ajungând în Oceanul Pacific. Plimbarea se va încheia în Marina Flamenco, de unde veți putea admira Golful Panama. Vă veți îndrepta apoi spre Amador Causeway, o porțiune de șosea de 6 km care se extinde în Oceanul Pacific și care leagă capitala de câteva insule cunoscute sub numele de Insulele Causeway. Amador Causeway a fost construită cu roca extrasă în timpul săpăturilor din Canalul Panama și servește în prezent ca promenadă în plină expansiune și destinație socială majoră, fiind de asemenea, locul perfect pentru a vedea zgârie-norii orașului Panama. Transfer la aeroportul din Panama City pentru plecarea spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 904 (21:45 / 18:25).
Ziua 13. Istanbul – București- Transport: Avion
- Descriere: Sosire la Istanbul la ora 18:25, de unde vom pleca spre București cu zborul TK1045 (19:45 / 20:00).