O experiență inedită de sfârșit de an pe un tărâm plin de mister, aproape necunoscut lumii moderne, cu oameni calzi şi primitori, care va începe cu străvechea civilizaţie lacustră a Vietnamului, un amestec de culturi care se îmbină între fluvii şi râuri, între jungle şi plaje, între temple străvechi şi zgârie-nori moderni. Ziua de Crăciun o veți petrece într-un mod inedit, pe un vas de lux, într-o croazieră mirifică, printre miile de insule şi insuliţe, care răsar din apa de smarald a golfului Halong, o veritabilă operă de artă a naturii, intrată în Patrimoniul Mondial Natural UNESCO, iar Revelionul îl veți petrece lângă una dintre noile minuni ale lumii moderne, Angkor Wat din Cambodgia. O atracție pitorească a acestui program va fi Delta Mekongului, „Bolul de orez” al Vietnamului, un loc cu o varietate amețitoare, o lume a apei care se mișcă pe ritmurile marelui fluviu, unde bărci, case și „piețe” plutesc pe nenumăratele râuri și canale care străbat peisajul precum arterele unei inimi sănătoase!
Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre in Crăciun Vietnam și Revelion Cambodgia
Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul: Crăciun Vietnam și Revelion Cambodgia
Info insotitor: român și ghizi locali
Obiective natura: Marea Chinei de Sud, Halong Bay, Insula Hon Dau, Insulele Cham, Delta Mekongului
Obiective arta: Mausoleul, Fosta reşedinţă a lui Ho Chi Minh, Pagoda cu un singur stâlp, Templul Literaturii, Muzeul de Etnografie, Podul Japonez, Templul Phuc Kien, “Ţinutul Sfânt” My Son, Pagoda Linh Ung, Pagoda Hai Tang, o veche casă colonială, Tunelele de la Cu Chi, Ho Chi Minh: Primăria, Opera, Vechea clădire a Poştei, Catedrala Notre-Dame, Palatul Reunificării
Obiective distractii: croaziera pe un vas traditional in Halong Bay, Piața plutitoare de la Cai Be, plimbare cu telecabina în Bana Hills, un atelier de artizanat, croazieră pe Mekong
Info tarif:
2190 EURO + 2230 USD / loc în cameră dublă; Supliment single: 690 USD
tarif cu toate taxele incluse, valabil pt. un grup minim de 20 de turişti; pt. 15-19 turişti, tariful se va majora cu 110 usd/pers
Nr minim de turisti: 20
Ghizi: Însotitor al Agentiei noastre
Ghizi locali
Mese: Mic dejun: 12
Dejun: 3
Cină: 10
PROGRAMZiua 1. Bucureşti – Doha- Masa: În avion
- Transport: Avion
- Descriere: Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 14:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Qatar Airways). Plecare spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 222 (16:50 / 22:20).
Ziua 2. Doha – Hanoi- Masa: Cina de Ajun de Crăciun
- Cazare: Hotel MK Premier Boutique 4* (sau similar 4*) camere luxury.
- Transport: Avion, autocar
- Descriere: Plecare din Doha cu zborul QR 976 (02:00 / 12:20) spre Hanoi, oraş legendar, fondat în anul 1010, chintesenţă a civilizaţiei orezului din delta râului Roşu. După formalităţile de viză de pe aeroport vom fi transferaţi pentru Cină specială de Ajun de Crăciun și cazare la Hotel MK Premier Boutique 4* (sau similar 4*) camere luxury.
Ziua 3. Hanoi – Halong Bay- Masa: Mic dejun, dejun și cină
- Cazare: Indochine Cruise
- Transport: Autocar, vas tradițional
- Obiective: croazieră mirifică într-un cadru natural unic
posibilitate de a face baie în apele limpezi ale golfului
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre celebrul Halong Bay, care face parte din Golful Tonkin, unde vom petrece ziua de Craciun într-un mod inedit deoarece ne vom îmbarca pe un vas tradiţional, o interesantă joncă cu pânze, pentru o croazieră mirifică într-un cadru natural unic, printre miile de insule şi insuliţe care răsar din apa de smarald a golfului, o veritabilă operă de artă a naturii, captivantă şi uimitoare, intrată în Patrimoniul Mondial UNESCO. Dejun la bord și posibilitate de a face baie în apele limpezi ale golfului sau ne vom putea relaxa la barul de pe punte. Vom avea ocazia de a vizita peștera Bat Cave şi vom avea, de asemenea, posibilitatea de a face baie în apele limpezi ale golfului. Cină și cazare la bordul vasului de croazieră Indochine Cruise.
Ziua 4. Halong Bay – Hanoi- Masa: Mic dejun, dejun și cină
- Cazare: Hotel MK Premier Boutique 4* (sau similar 4*) camere luxury
- Transport: Vas tradițional, autocar
- Obiective: peștera Trung Trang
plimbare inedită cu ciclo-ricşa
spectacol de marionete pe apă
- Descriere: Mic dejun. Ziua va începe cu navigarea spre magnifica peșteră Trung Trang, una dintre cele mai mari peșteri din Golful Ha Long cu stalactite frumoase. Veți fi surprinși de priveliștea panoramică uluitoare asupra Golfului odată ce ieșiți din peșteră, precum și de stalactitele și stalagmitele formate de-a lungul a milioane de ani, care au căpătat forme fascinante. După dejun, întoarcere în port şi plecare spre Hanoi unde vom descoperi oraşul într-o plimbare inedită cu ciclo-ricşa, iar seara, vom participa la un spectacol de marionete pe apă, o formă interesantă de artă vietnameză. Cină la un restaurant local. Cazare în Hanoi la Hotel MK Premier Boutique 4* (sau similar 4*) camere luxury.
Ziua 5. Hanoi – Da Nang – Hoi An- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel Palm Garden Resort 4* (sau similar 4*) camere superior garden view
- Transport: Autocar, avion
- Obiective: Mausoleul şi fosta reşedinţă a lui Ho Chi Minh (exterior)
Pagoda cu un singur stâlp,
Templul Literaturii
- Descriere: Mic dejun. În această zi vom face alături de ghidul local un tur panoramic în Hanoi, capitala ţării şi al doilea oraş ca mărime din Vietnam, a cărui arhitectură s-a dezvoltat în perioada secolelor XIX - XX, prilej cu care ne vom convinge că zona construită în stil francez a rămas în mare parte intactă. Vom vedea Mausoleul şi fosta reşedinţă a lui Ho Chi Minh (exterior), situate în centrul Pieţei Ba Dinh, locul de unde liderul vietnamez a citit Proclamaţia de Independenţă a Vietnamului la 2 septembrie 1945, punând astfel bazele Republicii Democratice Vietnam. În continuarea zilei vom vizita Pagoda cu un singur stâlp, care se sprijină pe un singur pilon de piatră, ca o floare de lotus, simbolul purităţii la budişti, care a fost construită de Regele Ly Thai To în anul 1049 ca recompensă pentru soţia sa care i-a dăruit un fiu, Templul Literaturii dedicat lui Confucius, care găzduieşte prima universitate din Hanoi, din anul 1070. Transfer la aeroportul din Hanoi pentru plecarea cu compania Vietnam Airlines, zbor VN 173 (18:00 / 19:30) spre Da Nang, de unde vom fi transferaţi la Hoi An pentru cină la un restaurant local și cazare la Hotel Palm Garden Resort 4* (sau similar 4*) camere superior garden view.
Ziua 6. Hoi An – Bana Hills – Hoi An- Masa: Mic dejun și cină
- Cazare: Hotel Palm Garden Resort 4* (sau similar 4*) camere superior garden view
- Transport: Autocar, telecabină
- Optionale: Bana Hills
Satul Francez
Golden Bridge
Pagoda Linh Ung
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre stațiunea Bana Hills, situată la o altitudine de 1489 m pe Muntele Nui Chua. Pentru ascensiunea și pentru deplasarea între diferitele zone de pe deal, vom putea folosi un sistem modern de telecabine, prilej de a admira de la înălțime peisajul înconjurător care se desfășoară spectaculos până spre orașul Da Nang, situat pe malul mării. Bana Hills, adeseori comparată cu sora sa mai mare Da Lat, a fost înființată în anul 1919 de către puterea colonială franceză, care în acea vreme stăpânea Indochina. De aceea, una dintre principalele atracții o constituie zona europeană a complexului, care cuprinde printre altele Satul Francez, alcătuit din clădiri cu o arhitectură clasică franceză. Dar poate cel mai fotografiat obiectiv de aici este Golden Bridge, un pod pietonal deschis în anul 2018, lung de 150 m și susținut de două mâini gigantice, adeseori comparate cu Mâinile lui Dumnezeu. Pe parcursul vizitei vom admira și Pagoda Linh Ung, a cărei principal punct de referință îl constituie o statuie înaltă de 27 m, reprezentându-l pe Buddha Sakyamuni, care „privește cu calm” peisajul care se întinde de la baza munților către mare. Întoarcere la Hoi An, cu oprire pentru vizitarea satului sculptorilor de la poalele Muntelui de Marmură. Cină la un restaurant local și cazare la Hotel Palm Garden Resort 4* (sau similar 4*) camere superior garden view.
Ziua 7. Hoi An – Da Nang – Ho Chi Minh – Siem Reap- Masa: Mic dejun și cină
- Cazare: Hotel Somadevi Angkor 4* (sau similar 4*) camere superioare.
- Transport: Autocar
- Obiective: Podul Japonez
Templul Phuc Kien
- Descriere: Mic dejun. În prima parte a zilei vom face un tur pietonal în Hoi An pentru a descoperi strălucirea acestui orăşel antic, construit într-o armonie de stiluri arhitecturale, cu străduţe înguste, case joase cu aspect chinezesc, temple de clan, vechi de sute de ani şi pagode viu colorate. Vom putea vedea vechile case medievale, dar şi superbe lucrări arhitectonice din sec. al XV-lea, precum Podul Japonez cu acoperişul din țiglă sau Templul Phuc Kien, locul de întâlnire a congregaţiei chinezilor cantonezi. Ziua va continua cu deplasarea spre aeroportul din Da Nang, pentru plecarea cu compania Vietnam Airlines, zbor VN 131 (14:30 / 16:00) spre Ho Chi Minh, de unde vom pleca cu zborul VN 815 (19:25 / 20:35) spre Siem Reap, leagănul civilizaţiei khmere, oraş arheologic celebru, inclus între minunile lumii, care pe o suprafaţă de 600 km2 adăposteşte peste 100 de monumente şi peste o duzină de ansambluri de temple care datează din cea mai înfloritoare perioadă a imperiului khmer, ce aparţine perioadei cuprinse între secolele IX - XIII. Cină la un restaurant local și cazare la Hotel Somadevi Angkor 4* (sau similar 4*) camere superioare.
Ziua 8. Siem Reap- Masa: Mic dejun și cină
- Cazare: Hotel Somadevi Angkor 4* (sau similar 4*) camere superioare.
- Transport: Avion
- Obiective: Templul Angkor Wat
Templul Angkor Thom
Templul Bayon
Terasa Elefanţilor
Terasa Regelui Lepros
Templelor Preah Pithu
- Descriere: Mic dejun. Ziua va începe cu vizitarea unuia dintre cele mai importante obiective turistice din Cambodgia, respectiv Angkor Wat, oraș construit sub domnia Regelui Jayavarman al VII-lea, acesta fiind ultima capitală a Marelui Imperiu Khmer. Oraşul este înconjurat de un zid înalt de 8 m ce formează un pătrat perfect. Accesul în oraş se va face prin poarta de sud, o poartă antică impresionantă îmbogățită de sculpturi cu elefanţi cu trei capete, dar şi patru feţe uriaşe ale lui Buddha. Templul Angkor Wat a fost construit în timpul domniei regelui Suryavarman al II-lea la începutul sec. al XII-lea, urmând modelul muntelui templu ce simbolizează Muntele Meru, numit şi Casa Zeilor, ridicat ca reşedinţă divină a zeului Vishnu, având scopul de a găzdui spiritul regelui după moartea acestuia. În interiorul templului zidurile sunt acoperite de sculpturi în piatră şi basoreliefuri reprezentând mitologia hindusă dar şi războaiele purtate de Saryavarmann al II-lea în timpul domniei sale. Angkor Wat este binecunoscut de asemenea și pentru cei peste 2.000 de dansatori Apsara care decorează templul. Se presupune că peste treizeci de ani de muncă intensă au fost necesari pentru ridicarea acestui templu. În zilele noastre, templul de la Angkor Wat este reprezentat pe steagul național al Cambodgiei, ca un simbol al sufletului populației khmere. Ne vom îndrepta spre Templul Angkor Thom, vizită care va începe la Poarta de Sud cu Templul Bayon din centrul oraşului antic, o capodoperă a sec. al XII-lea, binecunoscut pentru cele 54 de turnuri îmbogăţite cu chipuri enigmatice reprezentând cele 54 de provincii ale Marelui Imperiu Khmer. Următoarele două obiective turistice pe care le vom vedea, sunt Terasa Elefanţilor şi Terasa Regelui Lepros, renumite pentru basoreliefuri, iar apoi vom continua cu vizitarea templelor Preah Pithu, un complex format din patru temple hinduse și un templu budist aflat în ruine. Cină la un restaurant local și cazare la Hotel Somadevi Angkor 4* (sau similar 4*) camere superioare.
Ziua 9. Siem Reap (Angkor)- Masa: Mic dejun și Cină festivă de Revelion
- Cazare: Hotel Somadevi Angkor 4* (sau similar 4*) camere superioare.
- Transport: Autocar
- Obiective: Templu Ta Phrom
Templul Pre Rup
Templu Banteay Srei
- Descriere: Mic dejun. Dimineața vom vom vedea jungla acaparând zidurile celebrului Templu Ta Phrom, lăsat în mod intenţionat invadat de junglă pentru a demonstra că şi natura poate distruge ceea ce a construit omul. Imaginile oferite de acest templu sunt pline de exotism şi dramatism în acelaşi timp, fapt pentru care a fost ales ca loc pentru diverse filmări, un bun exemplu fiind „Lara Croft” cu Angelina Jolie, motiv pentru care mai este cunoscut și sub numele de „Templul Tomb Rider”. Vom continua cu vizitarea templului Pre Rup care a fost construit în anul 961 în timpul domniei regelui Rajendravarman și a fost dedicat brahmanismului. Templul își uimește vizitatorii prin designul arhitectural îndrăzneț, ce oferă templului atât proporții fine, cât și echilibru și structură. Itinerariul zilei ne va purta în adâncul inimii peisajului rural cambodgian pentru a vizita „perla” Angkor-ului, renumitul Templu Banteay Srei închinat zeului hindus Shiva, zeul distrugerii. Acest templu eclipsează toate celelalte temple din zonă prin construcţia sa în gresie roz, templul fiind sculptat cu o delicateţe răpitoare în urmă cu mai bine de un mileniu. Numele templului se traduce prin „Citadela Femeilor”, pentru că se presupune că mâinile bărbaţilor nu ar fi putut produce o lucrare de o asemenea fineţe. În continuarea zilei vom face scurte opriri în comunităţi unde veți avea ocazia să interacţionați cu populaţia locală şi totodată să aflați mai multe detalii despre modul lor de viaţă. De asemenea, vom avea ocazia să observăm ce presupune industria locală de prelucrare a palmierilor de zahăr și felul în care sătenii îl folosesc pentru a obține produse precum zahărul, berea dar și diverse medicamente. Pe drumul de întoarcere spre Siem Reap, vom face o scurtă oprire la Centrul de Vizitatori Apopo, unde vom afla mai multe detalii despre renumitele rozătoare care sunt utilizate de fermierii și localnicii din mediul rural pentru a detecta numeroasele mine ce au rămas nedescoperite pe teritoriul Cambodgiei, în urma celor trei decenii de război. Cină festivă de Revelion la restaurantul hotelului. La mulți ani 2026! Cazare Hotel Somadevi Angkor 4* (sau similar 4*) camere superioare.
Ziua 10. Siem Reap – Lacul Tonle Sap – Siem Reap – Ho Chi Minh- Masa: Mic dejun și cină
- Cazare: Hotel La Vela 5* (sau similar 5*) camere deluxe
- Transport: Autocar, avion
- Obiective: Lacul Tonle Sap
- Optionale: Satcha handicraft Center
- Descriere: Mic dejun. În această zi vom face o croazieră de o oră pe Lacul Tonle Sap, una dintre minunile ecologice ale lumii, pentru a descoperi viaţa lacustră a pescarilor. Dacă timpul va permite, vom vizita Satcha handicraft Center din Angkor, cu sculptori în lemn şi piatră, precum şi pitoreasca piaţă locală. Dejun la un restaurant local în timpul vizitelor. Ne vom deplasa apoi către aeroport pentru plecarea cu compania Vietnam Airlines, zbor VN 812 (18:30 / 19:50) spre Ho Chi Minh - fost Saigon, capitala economică a Vietnamului, cel mai mare oraş vietnamez, cu o vechime de 300 de ani, centru cultural, educaţional, comercial şi turistic, cunoscut cândva ca „Perla Orientului Îndepărtat”, aflat la confluenţa dintre Occident şi Orient. Transfer pentru cazare la Hotel La Vela 5* (sau similar 5*) camere deluxe.
Ziua 11. Ho Chi Minh- Masa: Mic dejun, cină
- Cazare: Hotel La Vela 5* (sau similar 5*) camere deluxe
- Transport: Autocar
- Obiective: Pagoda Thien Hau
Catedrala Notre-Dame (exterior)
vechea clădire a Poştei
Palatul Reunificării (exterior şi interior)
Muzeul Războiului
- Optionale: Ben Thanh Market
- Descriere: Mic dejun. Zi dedicată explorării oraşului Ho Chi Minh, prilej cu care vom admira Pagoda Thien Hau, Catedrala Notre-Dame (exterior) care datează din sec. al XIX-lea, una dintre cele mai splendide şi tipice clădiri de inspiraţie arhitecturală franceză, vechea clădire a Poştei, Palatul Reunificării (exterior şi interior), un simbol al vechiului Guvern al Saigonului dinainte de anul 1975 care aminteşte de trista istorie a Războiului Ideologic Vietnamez și Muzeul Războiului care găzduiește expoziția referitoare la Războiul dintre Vietnamul de Nord și cel de Sud și din Războiul Indochinei, purtat cu colonialiștii francezi. Timp liber pentru cumpărături la Ben Thanh Market, piaţă tipică vietnameză, unde veţi găsi bijuterii, mătase, piele, statuete din lemn, totul la preţuri extrem de atractive. Cină la un restaurant local. Cazare la Hotel La Vela 5* (sau similar 5*) camere deluxe.
Ziua 12. Ho Chi Minh – Tay Ninh – Cu Chi – Ho Chi Minh- Masa: Mic dejun și cină
- Cazare: Hotel La Vela 5* (sau similar 5*) camere deluxe
- Transport: Autocar
- Obiective: Tay Ninh
tunelele de la Cu Chi
- Descriere: Mic dejun. Vom începe ziua cu o vizită la Tay Ninh, centrul religiei Caodaiste, un amestec de Budism, Taoism, Catolicism şi Islamism. Vom vizita Templul Principal la ora rugăciunii de prânz, după care vom continua cu vizitarea unora dintre cele mai semnificative locuri ale istoriei războiului din Vietnam, tunelele de la Cu Chi, veritabil oraş subteran, cu o reţea de peste 250 km de tunele, de unde soldaţii Viet Cong îşi duceau războiul de rezistenţă contra trupelor americane. Aici vă veţi putea plimba şi veţi putea experimenta viaţa subterană a acestui extraordinar complex militar, după care ne vom întoarce la Ho Chi Minh. Cină la un restaurant local și cazare în Ho Chi Minh la Hotel La Vela 5* (sau similar 5*) camere deluxe.
Ziua 13. Ho Chi Minh – Cai Be – Delta Mekongului – Vin Long – Ho Chi Minh- Masa: Mic dejun și cină
- Cazare: Hotel La Vela 5* (sau similar 5*) camere deluxe
- Transport: Autocar, barcă
- Obiective: croazieră pe Mekong
piața plutitoare de la Cai Be
o veche casă colonială
un atelier de artizanat
- Descriere: Mic dejun. Vom pleca spre localitatea Cai Be, situată în inima Deltei Mekongului, unde fluviul se împarte într-o vastă rețea de canale formând astfel delta, care pentru vietnamezi reprezintă o importantă sursă de hrană. Aici vom întâlni, de asemenea, culturi de orez și fructe tropicale precum durianul, rambutanul, fructul pasiunii, mango etc.. Ne vom îmbarca pentru o croazieră pe Mekong până la Vin Long, vizitând pe parcurs piața plutitoare de la Cai Be, o veche casă colonială și un atelier de artizanat. Întoarcere la Ho Chi Minh pentru cină la un restaurant local și cazare la Hotel La Vela 5* (sau similar 5*) camere deluxe.
Ziua 14. Ho Chi Minh – Doha- Masa: Mic dejun
- Transport: Autocar, avion
- Descriere: Mic dejun. Timp liber la dispoziție pentru cumpărături, plimbări și activități individuale. După-amiază vom fi transferați la aeroportul din Ho Chi Minh pentru plecarea spre Doha cu compania Qatar Airways, zbor QR 971 (19:40 / 23:45).
Ziua 15. Doha – București- Masa: În avion
- Transport: Avion
- Descriere: Din Doha vom pleca spre București cu zborul QR 219 (02:45 / 06:50).