Vă invităm să descoperiţi un fragment din paradisul „încorporat” în Marea Mediterană, Insula Corsica, supranumită „Insula Frumuseţii”, locul care vă va încânta cu frumuseţea peisajelor şi vitalitatea culturii sale. Cu peste 200 de plaje, lanţuri muntoase, sate şi oraşe vechi situate pe stânci, cu savoarea vinurilor şi a bucătăriei franţuzeşti, Corsica îşi ţese magia în moduri diferite. Vom parcurge drumuri mărginite de leandri, vom descoperi plaje idilice în golfuleţe cu apă de culoarea smaraldului şi vom avea prilejul de a vedea cum trecutul şi prezentul se îmbină într-o atmosferă cu iz de mister, aventură şi culoare.
Va invitam Vă inivităm în circuit turistic în Insula Corsica
Info insotitor: român
Obiective natura: Cap Corse, defileul Scala di Santa Regina, Pădurile Valdo'Niello și Aïtone, Pasul rutier Col de Vergio, formațiunile stâncoase din granit Calanques de Piana, canionul Gorges de la Spelunca, rezervația Scandola, plajele din L’Île-Rousse, Porto, Porto Vecchio și Bastia, faleza calcaroasă din Bonifacio
Obiective arta: Citadele și turnuri genoveze, Bisericile St. Jean Baptiste (Bastia), Santa Maria (St. Florent), Notre-Dame-de-l’Assomption (Ajaccio), străduțe medievale
Obiective traditii: Satele corsicane
Obiective distractii: Tur cu trenulețul turistic, Croaziere în Scandola și Bonifacio, Degustări de produse tradiționale
Info tarif:
1980 EURO / loc în cameră dublă
Supliment single: 280 EURO
Nr minim de turisti: 20
Observatii tarif: Tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup de minim 20 turiști, pt. 15-20 turiști, tariful se va majora cu 150 euro/pers.
Ghizi: Insoțitor Agentia noastra
Ghizi locali
Mese: 7 mic dejunuri
1 cină
PROGRAMZiua 1. Bucureşti – Munchen – Bastia- Cazare: Bastia - hotel 3*
- Transport: Avion
Autocar
- Obiective: Sosire în Corsica
- Descriere: Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 04:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Lufthansa). Plecare spre Munchen cu compania Lufthansa, zbor LH 1651 (12:40 / 13:50), de unde se va pleca cu zborul LH 2280 (16:45 / 18:10) spre Bastia, oraş situat pe coasta de est, la baza peninsulei Cap Corse. Transfer pentru cazare la hotel 3*.
Ziua 2. Bastia – Cap Corse – Nonza – Patrimonio – Agriates – L'Île-Rousse- Masa: Mic dejun
- Cazare: Île Rousse - hotel 3*
- Transport: Autocar
- Obiective: Tur Bastia:
Cartierul Terra Vecchia
Oratoriul St. Roch
Biserica St. Jean Baptiste
Portul vechi
Citadela (Terra Nova)
Cap Corse:
Satul Nonza
Patrimonio
Agriates
- Descriere: Mic dejun. Întâlnire cu ghidul local care ne va însoţi într-un tur pietonal în Bastia, care a fost inițial un mic sat pescăresc numit Marina di Cardo, dar din anul 1383 şi-a schimbat numele în „Bastille” datorită fortului construit pe o stâncă de către genovezi pentru a proteja oraşul. Bastia „oraşul artei şi istoriei”, a fost capitala insulei până în anul 1811, când din ordinul lui Napoleon, capitala s-a mutat la Ajaccio. Turul va include Terra Vecchia, renumită prin clădirile sale: Oratoriul St. Roch construit în anul 1604 în stil baroc genovez, Biserica St. Jean Baptiste, cea mai mare biserică din insulă construită între anii 1636-1666, portul vechi, unul dintre cele mai fotografiate obiective din oraş, cu debarcaderul său aglomerat şi clădirile din sec. al XVIII-lea. Ne vom îndrepta apoi spre Terra Nova (Citadela), centrul militar şi administrativ al vechiului oraş renumit pentru Palatul Guvernatorilor, clădire impresionantă din sec. al XIV-lea construită pentru guvernatorul şi episcopul din timpul perioadei de apogeu a civilizaţiei genoveze în Corsica. După tur vom porni într-o călătorie fascinantă spre Cap Corse, o peninsulă muntoasă cu un peisaj aparte, modelată de relieful dramatic și scăldată de apele Mării Mediterane. Vom străbate celebra corniche road, o șosea spectaculoasă ce șerpuiește de-a lungul coastei, oferindu-ne panorame de neuitat. Pe partea estică, vom descoperi pitoreștile marinas - sate de pescari ce își păstrează autenticitatea, în timp ce pe coasta vestică, satele par să sfideze gravitația, cocoțate pe stânci abrupte. Traseul zilei va continua spre Nonza, un sat medieval pitoresc, cunoscut pentru locația sa impresionantă, cu unele dintre casele vechi ale satului, cocoțate pe stânci abrupte care plonjează în mare de la înălțimi de până la 100 de metri. Vom ajunge în Patrimonio, o regiune celebră pentru podgoriile sale și pentru vinurile sale distinse, după care vom traversa spectaculoasa șosea Agriates, ce străbate un peisaj aproape sălbatic, dominat de vegetație mediteraneană și priveliști de neegalat spre mare. Ziua se va încheia în Île Rousse, o stațiune fermecătoare ce își datorează numele rocilor roșii care o înconjoară. Aici, ne vom putea bucura de o plimbare pe promenada de-a lungul mării sau pe plajele cu nisip fin ale coastei insulei. Cazare în Île Rousse la hotel 3*.
Ziua 3. L'Île-Rousse – Corbara – Aregno – Sant'Antoninu – Calvi- Masa: Mic dejun
- Cazare: Calvi - hotel 3*
- Transport: Autocar
- Obiective: Satele tradiționale Corsicane
Tur Calvi
- Descriere: Mic dejun. Această zi va fi dedicată descoperii regiunii Balagne, un tărâm cu tradiții bine păstrate și peisaje de o frumusețe aparte, supranumit adesea „Grădina Corsicii” datorită livezilor sale de măslini și citrice. Vom urma Drumul Meșteșugarilor, un traseu pitoresc ce ne poartă prin sate autentice unde timpul pare să fi stat în loc, fiecare având o poveste proprie sculptată în piatră și transpusă în arta locală. Prima noastră oprire va fi în Corbara, un sat fermecător cu străduțe înguste ce ascund biserici impresionante și case de piatră cu balcoane de fier forjat. Vom pleca apoi spre Aregno, renumit pentru livezile sale de migdali și pentru biserica sa în stil romanic, Saint-Trinité, împodobită cu fresce medievale. Următoarea destinație va fi Sant’Antoninu, unul dintre cele mai vechi și mai bine conservate sate din Corsica, situat strategic pe un vârf de deal. Cu o istorie ce datează din sec. al IX-lea, acest sat-citadelă oferă priveliști spectaculoase asupra întregii regiuni Balagne. Timp liber pentru a avea ocazia unui prânz tradițional într-un local tipic, unde vom putea încerca preparate specifice bucătăriei corsicane. După-amiază, ne vom opri la o cramă unde vom putea avea ocazia să degustăm vinurile renumite ale regiunii. În continuarea zilei, ne vom îndrepta spre Calvi, oraş-port situat în partea de nord-vest a insulei şi care, potrivit cercetătorilor, este locul de naştere al lui Cristofor Columb. Numele oraşului provine de la cuvântul „calvus”, stâncă uriaşă şi lipsită de vegetaţie care face astăzi parte din obiectivele turistice ale zonei. Împreună cu ghidul local vom face un tur pietonal în Calvi, prilej cu care vom vedea Citadela, cel mai important monument istoric din oraş în interiorul căruia vom vedea turnurile de apărare şi zidurile cu creneluri, Muzeul de Etnografie care deţine colecţii legate de istoria şi cultura populară a insulei, Biserica Santa Maria, biserică catolică cu ziduri de piatră de culoare roz, Port de Plaisance, unde vom vedea numeroase yachturi şi vase de agrement. Vom face apoi o plimbare pe celebra Quai Landri, o alee plină cu restaurante cochete, baruri şi cafenele, unde vom avea timp pentru a savura celebra prăjitură cu castane, pentru a degusta vinul tradiţional sau berea locală. Cazare în Calvi la hotel 3*.
Ziua 4. Calvi – Scala di Santa Regina – Col de Vergio – Aïtone – Porto- Masa: Mic dejun
- Cazare: Porto - hotel 3*
- Transport: Autocar
- Obiective: Scala di Santa Regina
Pădurea Aïtone
- Optionale: Mini-croazieră pe mare la Rezervația Naturală Scandola
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre una dintre cele mai spectaculoase și sălbatice regiuni ale Corsicii. Traseul zilei ne va purta pe drumuri montane șerpuitoare și peisaje de o frumusețe rară. Vom străbate Scala di Santa Regina, un defileu impresionant, sculptat de-a lungul mileniilor de apele râului Golo. Acest drum panoramic este unul dintre cele mai pitorești ale insulei, cu pereți de stâncă abruptă și priveliști amețitoare asupra văii. Vom călători apoi prin pădurea Valdo’Niello, un colț de paradis dominat de pini maritimi uriași și stejari seculari. Acest loc este considerat unul dintre cele mai frumoase spații naturale din Corsica, un adevărat sanctuar verde în care liniștea și aerul proaspăt creează o atmosferă magică. Vom trece apoi prin cel mai înalt pas rutier al insulei, Col de Vergio, situat la 1.477 metri altitudine, care leagă regiunile centrale de coasta de vest. De aici, peisajele montane spectaculoase ne vor lăsa fără suflare, oferindu-ne o panoramă asupra crestelor înzăpezite și a pădurilor nesfârșite. Vom coborî apoi spre pădurea Aïtone, celebră pentru cascadele și piscinele sale naturale, unde vom admira pinii laricio, un arbore endemic al insulei, ce poate atinge înălțimi de peste 50 de metri. Itinearariul zilei ne va purta prin Gorges de la Spelunca, un canion impresionant cu stânci de granit roșiatic, modelate de vânt și apă. Drumul șerpuitor ce străbate acest defileu ne va oferi imagini de o frumusețe copleșitoare, în timp ce vom descoperi poduri de piatră vechi de secole și peisaje sălbatice de neuitat. În final vom ajungem în Porto, o localitate fermecătoare situată pe malul Mării Mediterane, renumită pentru golfurile sale spectaculoase și apusurile sale incendiare ce colorează cerul în nuanțe de roșu și portocaliu. Opțional, excursie pe mare către Rezervația Scandola, sit inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Această zonă protejată, accesibilă doar pe apă, impresionează prin stâncile sale vulcanice sculptate de erupții antice, grote marine și o mare biodiversitate într-un cadru natural de o frumusețe unică. Cazare în Porto la hotel 3*.
Ziua 5. Porto – Calanques de Piana – Ajaccio- Masa: Mic dejun
- Cazare: Ajaccio - hotel 3*
- Transport: Autocar
- Obiective: Formațiunile stâncoase
Satul Cargèse
Tur Ajaccio:
Centrul vechi
Catedrala Notre Dame de la Misericorde
- Descriere: Mic dejun. Dimineața ne vom îndrepta spre Calanques de Piana, o interesantă formaţiune de roci sculptate de vânt şi de mare, care oferă un spectacol de culori, de la auriu la roz, mergând până la roșu, în funcţie de poziţia soarelui. Calanques de Piana reprezintă pentru orice iubitor de natură un loc inedit, unde muntele și marea se combină într-un decor de-a dreptul grandios. De altfel, întreaga zonă de coastă este de o frumuseţe uimitoare, motiv pentru care este inclusă pe lista Patrimoniului Mondial Natural UNESCO. Traseul va continua spre Cargèse, un sat pitoresc cu influențe grecești, fondat în sec. al XVII-lea de refugiați greci, după care ne vom îndrepta spre Ajaccio, capitala insulei Corsica, cel mai mare oraş de pe insulă şi al doilea port ca mărime după Bastia, oraşul în care s-a născut Napoleon Bonaparte. Ascuns în adâncul unui golf înconjurat de munţi înalţi, Ajaccio este un frumos oraş istoric cu bulevarde şi pieţe largi străjuite de palmieri şi clădiri de piatră în nuanţe pastel, unde totul pare a aminti de marele Napoleon. Vom porni într-un tur pietonal al „orașului imperial” pe parcursul căruia vom vedea locurile decorate cu statui ale împăratului, centrul vechi cu aleile sale înguste și Catedrala Notre Dame de la Misericorde, locul unde a fost botezat Napoleon. Vom face o scurtă oprire în Piaţa Centrală a oraşului din apropierea portului, unde vom putea gusta brocciu (o brânză aromată de oaie), cârnaţi şi mezeluri preparate din carne şi unde ne vom putea delecta cu un pahar de vin alb corsican sau cu un mirto rece (un digestiv preparat din fructe de mirt). În final vom ajunge în Portul Tino Rossi, un loc emblematic dedicat faimosului cântăreț corsican, unde atmosfera vibrantă este completată de cafenele și restaurante cu vedere la mare. Cazare în Ajaccio la hotel 3*.
Ziua 6. Ajaccio – Sartene – Bonifacio – Porto Vecchio- Masa: Mic dejun
- Cazare: Porto Vecchio - hotel 3*
- Transport: Autocar
- Obiective: Vizită Sartene
Tur Bonifacio cu trenulețul turistic
- Optionale: Mini-croazieră pe mare
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre Sartene, „cel mai corsican oraş din Corsica”, potrivit istoricului şi arheologului Prosper Merimee, un pitoresc oraş medieval cu clădiri din sec. XVI-lea, unde vom avea ocazia de a degusta renumitul vin de Sartene, considerat cel mai bun vin de pe insulă. Ne vom continuăm călătoria către Bonifacio, oraş medieval fondat în sec. al IX-lea de către Bonifacio, marchiz de Toscana, fortificat de genovezi. Vom descoperi orașul la bordul trenulețului turistic, vom putea admira priveliștile uimitoare asupra micului fiord natural ce înconjoară portul dar și a insulei Sardinia, vizibilă în zilele senine. Vom explora orașul vechi, cu aleile sale înguste și pietruite, balcoanele de fier forjat și clădirile istorice ce păstrează moștenirea genoveză. Cei care doresc să admire Bonifacio dintr-o altă perspectivă, pot opta pentru o mini-croazieră pe mare, de unde vor vedea grote marine, faleza sculptată de vânt și valuri și priveliștea unică asupra orașului. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Porto Vecchio, o stațiune elegantă din sudul insulei, celebră pentru plajele sale spectaculoase și atmosfera cosmopolită. Cazare la hotel 3*.
Ziua 7. Porto Vecchio – Corte – Bastia- Masa: Mic dejun și cină
- Cazare: Bastia - hotel 3*
- Transport: Autocar
- Obiective: Vizită Corte cu trenulețul turistic
- Descriere: Mic dejun. Dimineața ne vom îndrepta spre Corte, fosta capitală a Corsicii în perioada anilor 1755-1769 și unul dintre cele mai autentice și pitorești orașe ale insulei. Situat în inima munților, acest oraș istoric păstrează spiritul rebel și independent al corsicanilor, fiind un simbol al luptei pentru autonomie. Vom începe explorarea orașului la bordul trenulețului turistic, ce ne va purta pe străduțele înguste și pietruite, dezvăluindu-ne frumusețea orașului medieval. Vom admira impunătoarea citadelă, așezată strategic pe o stâncă abruptă ca un cuib de vulturi. După această incursiune în trecutul fascinant al Corsicii, ne vom continua călătoria spre Bastia, unde vom ajunge în zona de coastă pentru ultima noapte pe insulă. Ne vom caza într-un hotel pe malul mării cu acces direct la plajă, o ocazie perfectă pentru momente de relaxare și ultimele priveliști asupra Mediteranei. Cină și cazare în Bastia la hotel 3*.
Ziua 8. Bastia – Munchen – Bucureşti- Masa: Mic dejun
- Transport: Autocar
Avion
- Obiective: Timp liber
Plajă
Transfer la aeroport
- Descriere: Mic dejun. Timp liber la dispoziție pentru plajă sau vizite individuale. Transfer la aeroport pentru plecarea spre München cu compania Lufthansa, zbor LH 2281 (19:00 / 20:20), de unde se va pleca spre București cu zborul LH 1654 (22:00 / 01:00).
Ziua 9. Bucureşti- Transport: Avion
- Descriere: Sosire la București la ora 01:00.